• tenisdepicior

Tengo Salonta medaliata cu bronz la Cupa Mondiala a Cluburilor

Actualizată în: 27 apr. 2019

La Vsetin, în Cehia, a avut loc Cupa Mondială a Cluburilor la futnet. România a fost reprezentată de campioana națională Tengo Salonta, care era și deținătoare en-titre a trofeului mondial, după excepționalul succes din 2017.


Bihorenii, conduși de antrenorul Vasile Sorean, au jucat în faza grupelor cu reprezentantele Ungariei și Ucrainei, pe care le-au învins, dar și cu redutabila KAC Kosice, din Slovacia, în fața căreia a cedat cu 2-0. Formația noastră s-a calificat pentru semifinale, de pe locul secund al grupei, fiind învinsă de o altă forță, echipa locală Vsetin. În finala mică, salontanii au învins formația franceză Nantes LTB, intrând astfel în posesia medaliilor de bronz.


În finală, Vsetin s-a impus în fața celor de la Kosice.


Trebuie semnalat faptul că jocurile au avut loc pe un teren în aer liber, suprafața fiind acoperită cu zgură. Aceste condiții au influențat foarte mult calitatea jocului prestat. În plus, competiția a avut câteva pauza forțate, datorită averselor de ploaie.


#futnet #teniscupiciorul

0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate