• tenisdepicior

Campionatul Romaniei la tenis cu piciorul. Finala maraton la etapa de la Satu Mare.

Actualizată în: 9 oct. 2021

Caravana tenisului cu piciorul a revenit la Satu Mare cu ocazia etapei a 5 a Campionatului României, echipa Junii Sătmarului fiind gazda penultimei etape din sezonul 2021. La fel ca la precedentele runde, finalele etapei de pe Someș, au oferit dispute maraton, fiind transmise în direct pe canalele media ale Asociației Județene de Fotbal-tenis Bihor.


Baza de tenis Matchpoint a fost și de această dată gazdă primitoare pentru echipele participante în campionat, gazdele din Satu Mare reușind să alinieze pentru prima dată două formații în campionat. Etapa a debutat cu testarea rapidă a participanților nevaccinați, după care s-a dat startul jocurilor din faza grupelor. Pe cele patru terenuri de zgură puse la dispoziție de amfitrion, jocurile au decurs rapid, până la ora servirii prânzului, fiind deja desemnată componența careului de ași, dar și ierarhia locurilor 5-8. În acel moment nimeni nu se așteptat la maratonul ce urma, cele două semifinale, disputate pe două terenuri, iar apoi finala mică și finala mare întinzându-se pe durata a cinci ore, astfel a fost nevoie de folosirea instalației de nocturnă pentru a putea fi desemnată câștigătoarea rundei.


În ceea ce privește echipele ajunse în semifinale, nu au fost surprize, Black Hill Vatra Dornei și Tengo Salonta dominând grupa A, iar Futnet Timișoara și JSF Cluj-Napoca terminând pe primele două poziții în grupa B. Ambele dueluri din semifinale s-au încheiat în meciul decisiv, cel de simplu, aspect ce demonstrează echilibrarea valorilor în campionat. Cele două câștigătoare de grupă, Black Hill Vatra Dornei și Fotbal-Tenis Timișoara au ajuns în ultimul act al turneului după dueluri spectaculoase, extrem de echilibrate.


Finala mică s-a desfășurat după același scenariu, salontani de la Tengo câștigând la mare luptă în fața clujenilor de la JSF. Dornenii și timișorenii au oferit un duel demn de o finală, meciul decis în setul decisiv al ultimei probe, cel de simplu, fiind o bună propagandă pentru tenisul cu piciorul, scoțând în progresul înregistrat de echipele participante în campionat, dar și creșterea calitativă a duelurilor de la fileu.


Jocurile turneului de la Satu Mare au fost transmise pe canalele media ale Asociației Județene de Fotbal-Tenis Bihor (youtube live si facebook live), atrăgând sute de urmăritori atat din Romania, cat si din alte 10 tari unde acest sport este mai popular. Pe lângă comentariile legate de jocuri, au fost exprimate și părerile organizatorilor, prin Eduard Oreste Sever. Interviul din studioul mobil AJFTB este disponibil pe youtube si il puteti asculta accesand acest link


În urma succesului obținut, Black Hill Vatra Dornei și-a consolidat poziția de lider în clasamentul general, în timp ce timișorenii și salontanii își vor disputa medaliile de argint în cadrul ultimei etape programate peste două săptămâni.


Festivitatea de premiere a fost oficiată de către președintele Asociației Județene de Fotbal-Tenis, Vasile Sorean, care pe lângă obișnuitele cupe și diplome a acordat și o plachetă conducătorului formației gazdă, Eduard Oreste Sever, aducându-i mulțumiri pentru sprijinul acordat dezvoltării tenisului cu piciorul. Turneul de la Satu Mare a adus și o premieră, fiind răsplătit cu o diplomă, cel mai fidel suporter al turneului, premiu care a ajuns în posesia lui Eugen Kerteș.


Am revenit cu plăcere la Satu Mare la această superbă bază sportivă și alături de prietenii noștri de la Junii Sătmarului, care au organizat etapa în condiții optime. Mulțumim Edi Sever pentru eforturile depuse. Ne bucurăm pentru calitatea jocurilor din finale” a precizat președintele AJFT Bihor, Vasile Sorean.

Mulțumim AJFTB pentru încrederea acordată de a găzdui acest turneu. Am avut parte de un adevărat maraton, cu jocuri foarte bune și spectaculoase. Ne bucură mult faptul că am reușit să aliniem două echipe locale cu sprijinul colegilor de la Negrești Oaș și prietenului nostru de la Zalău, Cristi Noje” a precizat Eduard Oreste Sever

Cina festivă ce a urmat turneului a încununat cumsecade o zi reușită, iar echipa de pe Someș are șanse mari de a cuceri premiul special acordat, pe baza votului echipelor, gazdei cele mai reușite etape din acest an.


Sezonul 2021 al Campionatului României la Tenis cu Piciorul se va încheia pe data de 10 octombie, la Salonta, ocazie cu care va avea loc și festivitatea de premiere.


O săptămână mai târziu, tot municipiul bihorean de lângă graniță va găzdui a doua ediție a Master Cup, turneu care va reuni cele mai bune echipe din Campionatul Național de Fotbal-Tenis (regulament FIFTA) și Campionatul României de tenis cu piciorul (regulament UNIF). Ediția inaugurală a avut loc în urmă cu un an, tot la Salonta, disputele fiind găzduite de sălile de sport, Sándor Péter și Nicolae Talpoș.


REZULTATE

Semifinale

A1-B2 Black Hill – JSF Cluj-Napoca 2-1 (2-0, 2-1)

B1-A2 F.T. Timișoara – Tengo Salonta 2-1 (2-1, 0-2, 2-1)

Finala mare: Black Hill – F.T. Timișoara 2-1 (2-1, 0-2, 2-1)

Finala mica: Tengo Salonta – JSF Cluj-Napoca 2-1 (0-2, 2-1, 2-1)

Locurile 5-6: A3-B3: Satu Mare – Junii Sătmarului 0-2

Locurile 7-8: A4-B4: F.T. Timișoara – Tengo Juniori 2-0

La jocurile din faza eliminatorie se acordă 2 puncte pentru victorie și 1 punct pentru prezență.


CLASAMENT ETAPĂ

Grupe Finale Bonus Total

1 BLACK HILL 15 4 4 23

2 TIMIȘOARA 14 3 3 20

3 TENGO SALONTA 14 3 2 19

4 JSF CLUJ-NAPOCA 13 2 1 16

5 JUNII SĂTMARULUI 6 2 0 8

6 SATU MARE 5 1 0 6

7 TIMIȘOARA II 3 2 0 5

8 TENGO JUNIORI 2 1 0 3



CLASAMENT GENERAL

GEN ET. 5 Total

1 BLACK HILL 103 23 126

2 TENGO 79 19 98

3 TIMIȘOARA 72 20 92

4 JSF CLUJ 64 16 80

5 TENGO jun. 39 3 42

6 DUMBRĂVIȚA 32 0 32

7 JUNII SĂTM. 23 8 31

8 TIMIȘOARA II 23 5 28

9 BAIA MARE 9 0 9

10 SATU MARE 0 6 6

11 BLACK HIL 2 3 0 3



Loturile Echipelor:

Black Hill Vatra Dornei: Paul Boncheș, Teodor Lelcu, Ioan Creț, Paul Creț, Andreas Banu, Ionuț Bica.

Fotbal-Tenis Timișoara: Gabriel Voicu, Andrei Ciucă, Iulian Mitru, Sorin Tiberius Trușcă.

Tengo Salonta Seniori: Bagosi István, Denis Purja, Illyés Gergö, Marc Bence, Lăzău Norbert.

JSF Cluj-Napoca: Paul Negru, Andrei Hațiegan, Bogdan Otvos, Florin Bozga, Marius Todor.

Tengo Salonta Juniori: Suciu David, Turzo Nandor, Szijjarto Tician.

Junii Sătmarului: Dorin Țuțoraș, Cristian Noje, Mircea Tabără, Vasile Pop.

Satu Mare: Eduard Oreste Sever, Cosmin Iațu, Călin Dohan, Flavius Opriș, Ruben Ciuciu.

Timișoara II: Romulus Buia, Iulian Trif, Roberto Apostol, Adrian Jivan.



Va punem la dispozitie cateva linkuri, speram noi, utile

Inregistrare finale, scor pe ecran si comentariu audio click aici

Inregistrare semifinale, scor pe ecran si comentariu audio click aici

Pagina de facebook TENGO SALONTA click aici

Pagina de facebook AJFTB click aici

Pagina de facebook Fotbal-Tenis TIMISOARA click aici

Grup de facebook Tenis cu Piciorul TIMISOARA click aici

Grup de facebook tenis cu piciorul click aici Un grup de socializare, deschis tuturor iubitorilor de tenis cu piciorul din Romania.

Daca aveti o echipa si doriti sa o inscrieti in Campionatul 2022, va invitam sa discutam in cadrul evenimentelor AJFTB. Conducerea asociatiei si staff-ul va sta la dispozitie cu toate informatiile necesare.





286 afișări0 comentarii