Caută
  • tenisdepicior

Bronz national pentru fetele de la Tengo Salonta

Succesele interne și internaționale ale CS Tengo Salonta nu sunt o noutate pentru iubitorii de sport din Bihor sau România, dar anul 2020, a adus pentru clubul condus de către Vasile Sorean și o prezență istorică pe podium.



Este vorba de prima medalie obținută de echipa de fete, care a încheiat pe ultima treaptă a podiumului în cadrul Campionatului Național de Fotbal-Tenis organizat de Federația Română de Fotbal-Tenis Cluburi și Asociații Județene. Fetele salontane au obținut medaliile de bronz, fiind devansate de cele două forțe ale întrecerii interne, Comexim R Lupeni și Viitorul Alexandria.


Formată abia în cursul anului 2019, echipa salontană de fete a obținut primul rezultat notabil chiar la prima participare în cadrul competițiilor naționale, încheind pe podium Cupa României la Fotbal-tenis organizat de FRFT-CAJ vara trecută la Mamaia. După acel turneu, Andreea Neag a fost convocată la lotul național, participând la Campionatul European de la Szentes (Ungaria) de unde s-a întors cu trei medalii de aur, fiind inclusă și în topul anul întocmit de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor, la secțiunea sporturi neolimpice.


Era doar o chestiune de timp ca munca fetelor să fie răsplătită. Ne bucurăm pentru această medalie, care să deschidă calea succesului pentru această echipă tânără și deosebit de ambițioasă” – a precizat antrenorul formației salontane, Alex Sorean.

Cu acest frumos succes, Tengo Salonta a intrat în rândul cluburilor care contează în competițiile de tenis cu piciorul atât la băieți, cât și la fete”, a completat Vasile Sorean sr., conducătorul clubului salontan.

Componentele formației salontane medalia la Naționale sunt: Mădălina Istrate, Andreea Neag, Alexandra Tamba, Andreea Jungean, Szathmári Beatrix.




 

Subscribe Form

0259 373 225

România, Str. Republicii, Nr. 9, Salonta, Bihor

  • Facebook
  • YouTube
  • Instagram

© 2019 by Asociatia Judeteana de Fotbal-Tenis Bihor. Realizat impreuna cu PrimulSEO

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now